Solistul unei trupe celebre a lansat primul album solo / Ce se va întâmpla cu banii obținuți din vânzare

Solistul unei trupe celebre a lansat primul album solo / Ce se va întâmpla cu banii obținuți din vânzare
Publicat: 21/10/2019, 15:15

„Am luat o pauză lungă de la muzică și acum vreau să mă întorc. Iubesc «Your Capricious Soul», este primul material pe care îl realizez singur. Relația noastră cu mediul reprezintă o grijă, iar acum mă simt plin de speranță, optimist. Cred că pot aduce schimbarea necesară pentru a îmbunătăți planeta noastră frumoasă”, a declarat Stipe într-un interviu acordat chitaristului Mike Mills.

După destrămarea formației R.E.M., în anul 2011, Michael Stipe, în vârstă de 59 de ani, s-a concentrat pe activități precum sculptura și fotografia, potrivit The Guardian. Stipe locuiește în studioul lui din New York, SUA, împreună cu partenerul său, fotograful Thomas Dozol.

După destrămarea formației, Stipe a explorat mai multe arte. „Mă simt autentic. Lucrez în toate aceste medii diferite și are sens”, a declarat Stipe.

Totodată, Stipe a călătorit în Londra, Marea Britanie, pentru a își promova cel de-al doilea volum al unei serii ce cuprinde colecții de fotografii. Primul volum a fost lansat în anul 2018, cuprinzând 35 de fotografii, realizate în colaborare cu artistul Jonathan Berger. Cel de-al doilea volum, „Our Interference Times: A Visual Record”, a fost lansat în luna octombrie și cuprinde fotografii în care prezența și absența factorului uman în mediul înconjurător sunt temele dominante.

Încasările vor fi donate activiștilor din organizația Extinction Rebellion, ce se ocupă de soluționarea problemelor climatice.

Piesele trupei R.E.M. se găsesc în playlist-ul Smart Radio. Ascultă Smart Radio aici: http://www.smartradio.ro/.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×